RTPR a asistat Grup Șerban Holding și subsidiarele sale în legătură cu un credit sindicalizat în valoare de 73 milioane EUR pentru refinanțarea datoriei existente și dezvoltarea activității. Finanțarea a fost coordonată de BRD Groupe Société Générale și Banca Transilvania, care au acționat și în calitate de Agenți de Documentație și Creditori Inițiali, iar Raiffeisen Bank România a acționat în calitate de Agent de Sustenabilitate și Creditor Inițial. Banca Transilvania va avea rolul de Agent de Facilitate și Agent de Garanție pe parcursul derulării finanțării.
Grup Șerban Holding este o companie antreprenorială ce activează în piața de agribusiness din România, acoperind mai multe domenii, precum agricultură (peste 15.000 ha cultivate), comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea bovinelor Angus și a ovinelor Ile de France, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică, distribuție și transport.
Echipa RTPR a fost coordonată de Alexandru Retevoescu (Partner) și Andreea Nedeloiu (Senior Associate), și le-a mai inclus pe Livia Țucă (Associate), Georgiana Veriveș și Ambra Lazăr (Junior Associates).
„Grup Șerban Holding a avut în analiză de ceva timp oportunitatea unei sindicalizări la nivel de grup. Încă din fazele inițiale ale acestui proces am avut echipa de la RTPR aproape și am rămas fideli acestei colaborări până la concluzionarea ei cu succes la sfârșitul anului 2024. Evident că parte a acestui succes se datorează profesionalismului și experienței echipei conduse de Andreea Nedeloiu, care a înțeles exact mandatul în ceea ce privește obiectivele deal-ului și ale intereselor grupului. Comunicarea dintre Grup Șerban Holding și RTPR a fost una de excepție astfel că ne dorim ca pe viitor să găsim în RTPR un partener pentru proiecte viitoare”, a declarat Nicolae Lucian Șerban, CEO al companiei Grup Șerban Holding.
„Grup Șerban Holding este o poveste de referință în agricultura românească și ne bucurăm că am putut fi alături de ei în acest moment important în dezvoltarea companiei. Mulțumim întregii echipe GSH pentru profesionalism și încrederea acordată și le urăm succes în implementarea proiectelor viitoare și depășirea tuturor obiectivelor propuse”, a declarat Andreea Nedeloiu, Senior Associate.
Această tranzacție evidențiază expertiza RTPR în gestionarea proiectelor complexe și în furnizarea de soluții juridice adaptate cerințelor companiilor listate. Prin angajamentul său de a oferi servicii juridice de excelență, RTPR își sprijină partenerii în realizarea inițiativelor strategice de anvergură.
De altfel, în 2021 RTPR a asistat Grup Șerban Holding în legătură cu derularea plasamentului privat de acțiuni, precum și cu privire la admiterea la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București.
RTPR are una dintre cele mai experimentate echipe de drept bancar și finanțări din România, care este recunoscută pentru experiența sa impresionantă în cele mai importante tranzacții din România și din regiune. Cele mai importante ghiduri juridice internaționale Legal 500, Chambers și IFLR1000 plasează practica de Banking & Finance a RTPR în prima bandă în clasamentele pentru România. În același timp mai mulți dintre membrii echipei sunt recomandați ca Leading Lawyers sau Rising Stars pentru acest domeniu.
Anul acesta RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” în cadrul galei Chambers Europe Awards, una dintre cele mai prestigioase distincții în sfera juridică ce confirmă statutul de lider în domeniu al firmei.
O selecție a finanțărilor în care RTPR a oferit recent consultanță include:
- O instituție financiară internațională cu privire la finanțarea acordată Grupului Calihory care operează sub marca DONA, unul dintre principalii retaileri și furnizori de produse farmaceutice din România, pentru extinderea și modernizarea rețelei, achiziția de soluții IT, echipamente și a unei flote de mașini
- Eximbank, în calitate de aranjor coordonator, precum și sindicatul de bănci format din Banca Comercială Intesa Sanpaolo România, Banca Transilvania, CEC Bank, Garanti Bank, ING Bank NV Amsterdam Sucursala București, International Bank for Economic Co-operation, OTP Bank Romania, Raiffeisen Bank Romania și UniCredit Bank, în legătură cu prelungirea scadenței unor facilități de credit revolving și modificarea structurii sindicatului de bănci în cadrul unui contract de facilitate de credit la termen și revolving multi-monedă garantat, încheiat cu Alro S.A, precum și în legătură cu garanțiile aferente acestuia
- Meridiam SAS, un investitor global și administrator de active, în legătură cu finanțarea tranzacției prin care a intrat în acționariatul Netcity Telecom, compania care operează infrastructura subterană de telecomunicații din București
- LKE Group, unul dintre cei mai importanți furnizori germani de produse și sisteme de manipulare și logistică, cu privire la finanțarea achiziției pachetului majoritar de acțiuni în Someg S.A. și o parte din business-ul Transcarpatica S.A.
- Oresa în ceea ce privește finanțarea achiziției parcului logistic și industrial Solo Iași de la Grupul Tester, aflat în proprietatea omului de afaceri Bogdan Pițigoi
- Grupul Rodbun, cu privire la mai multe finanțări sindicalizate pentru a acoperi nevoile obișnuite de capital, precum și pentru a sprijini planurile de dezvoltare ale grupului
- BNP Paribas, Crédit Agricole CIB, Credit Suisse, HSBC, Société Générale și UniCredit în calitate de Underwriters, Aranjori Mandatari Principali și Bookrunners, Société Générale și Komerční banka în calitate de agent de facilitate, respectiv agent de garanții, legat de finanțarea în valoare de 1,150 miliarde Euro acordată PPF Group N.V. pentru achiziția CME, grupul media din care face parte și Pro TV
- Sindicatul de bănci format din Raiffeisen Bank International și Raiffeisen Bank România, în calitate de coordonatori, și Raiffeisen Bank International, Banca Transilvania, UniCredit Bank, Garanti Bank și Intesa SanPaolo România, în calitate de creditori în legătură cu o facilitate de credit în valoare de aproximativ 68 milioane de dolari acordată Alro pentru acoperirea nevoilor curente ale societății și a capitalului de lucru, precum și pentru investiții viitoare
- Sindicatul de bănci format din ING Bank N.V. prin intermediul ING Bank N.V. Amsterdam – sucursala București, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank SA și UniCredit Bank SA cu referire la extinderea unei facilități de credit în valoare de 360 milioane dolari acordată grupului KMG International pentru acoperirea nevoilor curente în activitatea grupului