Promovare la RTPR: Expert în energie, Bogdan Cordoș devine partener RTPR

RTPR anunță promovarea lui Bogdan Cordoș ca Partener. El se alătură echipei de 8 parteneri formată din Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea, Roxana Ionescu, Alina Stăvaru și Cosmin Tilea.

Promovarea lui Bogdan ca partener este o recunoaștere a eforturilor sale constante și a contribuției sale excepționale la dezvoltarea practicii noastre în domeniul energiei. Suntem încrezători că, în noul său rol, Bogdan va continua să ofere clienților noștri soluții juridice de înaltă calitate și să consolideze poziția noastră de lider de piață. Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România și la al cărei succes au contribuit profesionalismul și dedicarea lui Bogdan. Suntem încântați să-l avem alături de noi, de acum înainte ca partener”, a declarat Costin Tărăcilă, Managing Partner RTPR.

Sunt onorat să accept acest nou rol în cadrul RTPR, firma de avocatură în care mi-am început cariera și m-am format ca profesionist. Mă alătur cu entuziasm echipei de parteneri RTPR, iar încrederea acordată mă motivează și mai mult să contribui la dezvoltarea echipei și succesul RTPR. Împreună ne vom concentra pe creșterea în continuare a practicii de energie pentru a răspunde cerințelor tot mai variate ale clienților noștri într-un moment de profundă schimbare a sectorului energetic, marcat de transformări tehnologice, provocări și un cadru de reglementare dinamic. Vom furniza soluții inovatoare la cele mai înalte standarde de calitate prin implicarea, așa cum am făcut și în trecut, în cele mai importante și complexe proiecte din domeniu”, a declarat Bogdan Cordoș, noul Partener al RTPR.

Bogdan Cordoș s-a alăturat echipei RTPR în anul 2011, imediat după absolvirea Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Principala sa arie de specialitate o reprezintă proiectele din industria energetică, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai experimentați și apreciați avocați în acest domeniu. De asemenea, de-a lungul carierei sale Bogdan a acumulat experiență în diferite arii de practică precum drept societar și financiar-bancar, reglementare și real estate. A făcut parte din echipele care au acordat consultanță pentru investitori, instituții financiare internaționale și importante bănci europene în legătură cu proiecte în sectorul energetic, cu precădere în domeniul energiei regenerabile, distribuție si tranzacționare de energie, dar și finanțări în sectorul imobiliar, tranzacții în industria de telecomunicații si probleme de mediu.

Bogdan a coordonat procesul de due diligence pentru achiziția de către Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) a portofoliului Grupului CEZ în România de active din sectorul energetic, inclusiv rețeaua de distribuție a energiei electrice, furnizarea de electricitate și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, de la Fântânele – Cogealac (2021), într-una dintre cele mai mari tranzacții în industria energetică din ultimii ani. Într-un alt proiect semnificativ, a asistat Electrica și filiale sale de distribuție în legătură cu unul dintre cele mai mari procese de reorganizare din România (2019), considerat al treilea proiect major din istoria Electrica, alături de procesul de privatizare și IPO. Alte mandate recente includ proiecte de energie regenerabilă pentru clienți precum Engie, OX2, Tenaris.

În ultimii trei ani, pe lângă activitatea în cadrul RTPR, Bogdan a ocupat poziția de Chief Legal and Strategy Officer în cadrul grupului nextE, specializat în producția de energie regenerabilă, tranzacționare și furnizare on-site de energie verde pentru mari consumatori industriali.

Bogdan Cordoș este recunoscut ca specialist în domeniul energiei de către ghidurile juridice internaționale, în care este inclus de mai mulți ani. Cea mai recentă ediție a Legal 500 îl recomandă ca Leading Associate la secțiunea Energie și resurse naturale, iar IFLR1000 2024 îl clasează ca Notable practitioner.

RTPR este una dintre cele mai experimentate și apreciate firme de avocatură din România, recunoscută ca atare de Legal 500, Chambers și IFLR 1000 – cele mai reputate ghiduri juridice internaționale – care includ în mod constant RTPR pe primele poziții în clasamentele realizate pentru diferite arii de practică, printre care Drept bancar și finanțări, Corporate/M&A, Piețe de capital, Soluționarea disputelor, Dreptul Concurenței, Energie și resurse naturale, Real estate și Construcții, Dreptul Muncii și Dreptul Proprietății Intelectuale.

În 2024, RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” în cadrul galei Chambers Europe Awards, una dintre cele mai prestigioase distincții în sfera juridică ce confirmă statutul de lider în domeniu al firmei.