√ Operarea fără autorizație poate reprezenta acum infracțiune
√ Amenzi majorate semnificativ
Noi modificări ale legislației privind emisiile industriale au intrat recent în vigoare[1]. Modificările se referă la regimul de sancționare a nerespectării legislației privind emisiile industriale, atât prin (1) clasificarea mai multor încălcări drept infracțiuni, cât și prin (2) majorarea amenzilor aplicabile în cazul contravențiilor, al căror regim juridic este acum, de asemenea, mai strict.
Aceste modificări vin ca răspuns la sesizarea Comisiei Europene cu privire la faptul că legislația națională de transpunere a Directivei 2010/75/UE privind emisiile industriale nu prevede un regim sancționator eficient și descurajator.
Introducerea de infracțiuni pentru operarea fără autorizație
Infracțiune | Pedeapsă | ||
Persoane fizice | Persoane juridice* | ||
|
Închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă |
Amendă de până la 6.000.000 RON | |
|
Închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă |
Amendă de până la 6.000.000 RON | |
|
Închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă |
Amendă de până la 6.000.000 RON |
* În plus față de amenzi, persoanelor juridice li se pot aplica și pedepse complementare, cum ar fi (1) suspendarea activității, (2) interdicția de a participa la licitații publice, (3) închiderea punctelor de lucru ale persoanei juridice etc.
Amenzi majorate pentru contravenții
Contravenție | Amendă nouă | Amenda anterioară | |
|
de la 150.000 RON la 500.000 RON |
de la 50.000 RON la 100.000 RON |
|
|
de la 80.000 RON la 150.000 RON |
de la 30.000 RON la 60.000 RON |
|
|
de la 50.000 RON la 80.000 RON |
de la 15.000 RON la 30.000 RON |
|
|
de la 70.000 RON la 120.000 RON |
de la 25.000 RON la 50.000 RON |
|
|
de la 60.000 RON la 100.000 RON |
de la 20.000 RON la 40.000 RON |
Prin derogare de la regimul juridic de drept comun, în ceea ce privește contravențiile prevăzute de legea privind emisiile industriale:
- se aplică un termen de prescripție de trei ani pentru (1) aplicarea și (2) executarea sancțiunilor contravenționale, în loc de termenul de prescripție anterior de șase luni;
- avertismentele nu mai pot fi aplicate în locul unei amenzi contravenționale;
- contestarea în instanță a sancțiunilor contravenționale nu mai determină suspendarea executării acestora; cu toate acestea, instanțele trebuie să se pronunțe asupra plângerii în termen de cel mult un (1) an de la formularea acesteia;
- plata în termen de 15 zile a jumătate din minimul amenzii nu mai este posibilă.
[1] Legea nr. 141/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale. publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 26 mai 2023
*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.