Implementarea Directivei privind restructurarea – o șansă în plus pentru companii

În data de 14 iulie 2022, a fost promulgată mult așteptata Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și alte acte normative, iar a doua zi, în data de 15 iulie 2022, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu nr. 709/2022.

Prin această modificare se transpune Directiva (EU) 2019/1023 privind restructurarea și insolvența, act normativ ce urmărește armonizarea legislației statelor membre în domeniul restructurării, creșterea șanselor de restructurare ale companiilor, în special ale IMM-urilor, crearea unor cadre eficiente de restructurare preventivă, insolvență și remitere (renunțarea la/diminuarea) de datorii și diminuarea costurilor generate de proceduri, maximizând gradul de recuperare a creanțelor.

Aspecte cheie în schimbarea logicii procedurilor de insolvență:

  • Acordul de restructurare va fi elaborat de către specialistul în restructurare, apoi va fi negociat și votat de către creditori, ulterior fiind confirmat de către judecătorul sindic. Concordatul preventiv va presupune o cerere de deschidere a procedurii, cu efect imediat de suspendare a executărilor silite, apoi elaborarea unui plan de restructurare, negocierea și votarea acestuia de către creditori, și ulterior aprobarea lui de către judecătorului sindic.
  • O abordare personalizată în funcție de contextul fiecărei companii și de gradul de dificultate, prezumțiile dificultății fiind analizate de un specialist în restructurare printr-un raport privind starea sa de dificultate.
  • Accesul la o procedură de reorganizare va fi posibil și pentru întreprinzătorii individuali, deschizând calea restructurării creanțelor acestora și reintegrarea lor economică, similar unei societăți organizate în condițiile Legii nr. 31/1990.
  • Vor fi tratate in procedura de insolvență a profesionistului și datoriile din activitățile cotidiene ale unei persoane fizice, care nu pot fi separate într-un mod rezonabil de datoriile rezultate din exploatarea unei întreprinderi.
  • Eficientizarea procedurilor de restructurare, respectiv eficientizarea procedurii de vot, a procedurii de contestare/apel cu scopul de a implementa într-un timp cat mai scurt un plan de restructurare, e.g., obligația de comunicare (nu și de recepție) a contestațiilor împotriva tabelului preliminar al creanțelor și celorlalte părți implicate, în același termen în care trebuie formulate contestațiile, sub sancțiunea respingerii acestora ca tardiv formulate.
  • O procedură simplificată a Acordului de restructurare, în care judecătorul sindic este implicat doar dacă există contestații.
  • Îmbunătățirea procesului de transmitere a documentelor prin intermediul instanței, cu ajutorul mijloacelor de comunicare electronică.
  • Echilibrul între drepturile creditorilor și protecția companiei în dificultate, care se obține printr-un tratament echitabil al creanțelor propuse a fi incluse în plan, e.g., prioritatea la plată a finanțării din insolvență.

În general, companiile din România amânau intrarea în insolvență, aproximativ 3-4 ani, de teama eșecului, a dificultăților pe care le întâmpinau în finanțarea unei noi afaceri, a stigmatului adus de o astfel de procedură, astfel încât acest comportament doar a descurajat rata de recuperare a creanțelor și a crescut costurile acestor recuperări. Astfel, putem afirma faptul că modificările aduse în legislație prin Legea privind restructurarea procedurilor de insolvență, dar și prezentarea mai amplă a avantajelor acestor proceduri vor determina o evoluție pozitivă în sensul salvgardării cât mai multor companii.

Echipa de specialiști în restructurare din cadrul RTPR acordă asistență atât în fazele pre-judiciare, de negociere a acordurilor de restructurare, cât și în fața instanțelor de judecată specializate.

 

*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.