ICCJ stabilește că în sensul art. 73 pct. 23 din OG nr. 99/2000 sintagma „veniturile realizate ilicit” se referă la veniturile brute realizate din activitatea comercială desfășurată între data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției. Cum se aplică măsura confiscării cu privire la TVA?
Recent în Monitorul Oficial a fost publicată motivarea Deciziei (HP) nr. 116 din 9 decembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)[1] – Decizia ICCJ – prin care instanța supremă a stabilit următoarele:
„În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 73 pct. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „veniturile realizate ilicit” se referă la veniturile brute realizate din activitatea comercială desfășurată între data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției.”
Decizia ICCJ vine în contextul în care măsura complementară a confiscării prevăzute art. 73 pct. 23 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață (OG nr. 99/2000) a fost în ultimii ani frecvent aplicată în practică de către autoritățile competente după ce același articol cunoscuse o lungă perioadă de letargie, fiind aplicat cu totul excepțional.
De altfel, tocmai această lungă perioadă de letargie a aplicării textului de lege a determinat, în mod implicit, admisibilitatea cererii de sesizare a ICCJ întemeiată pe dispozițiile art. 519 C.proc.civ. – care prevăd, printre alte condiții de admisibilitate și pe aceea ca problema de drept a cărei dezlegare se solicită să fie una nouă („Cu privire la cerința noutății, analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că aceasta se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare” – a se vedea para. 89 din Decizia ICCJ).
Raționamentul instanței supreme care a stat la adoptarea acestei hotărâri este unul clar și riguros, ICCJ analizând printre altele atât litera și spiritul reglementării, inclusiv prin raportare la jurisprudența instanței de contencios constituțional, cât și scopul/ finalitatea normei și ajungând la concluzia că noțiunea de venituri realizate ilicit din cuprinsul art. 73 pct. 23 din OG nr. 99/2000 vizează veniturile brute realizate (din activitatea comercială desfășurată între data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției).
Dificultatea întâlnită în practică este aplicarea art. 73 pct. 23 din OG nr. 99/2000 cu privire la TVA, ipotezele de lucru fiind următoarele: aplicarea normei în situația în care operatorul economic în cauză (i) a virat TVA către Ministerul Finanțelor, respectiv (ii) nu a virat încă TVA, însă l-a evidențiat în facturile fiscale.
Instanța supremă nu a putut oferi o dezlegare de principiu și acestei chestiuni, deoarece „trimiterile instanțelor nu conțin suficiente elemente”, în sensul că nu se evidențiază care dintre cele două ipoteze de lucru sunt relevante în dosarele ce au reclamat sesizarea (a se vedea para 113 Decizia ICCJ).
Cu toate aceasta, Decizia ICCJ cuprinde considerente și cu privire la această chestiune: instanța supremă menționează în mod întemeiat că TVA va fi supus confiscării în temeiul art. 72 pct. 23 din OG nr. 99/2000 doar în situația în care acesta încă nu a fost virat către Ministerul Finanțelor (a se vedea para 113 Decizia ICCJ). O interpretare contrară nici nu ar putea fi primită, deoarece ar însemna că operatorului economic îi este dublată sancțiunea fiind obligat să plătească și valoarea TVA deja plătită organelor competente și care nu se mai află în patrimoniul său (situație ce evident nu poate fi considerată o confiscare a veniturilor ilicite).
Aceste considerente ale ICCJ nu pot considerate decizorii sau decisive (și, prin urmare, nu sunt obligatorii) întrucât soluția din dispozitiv nu se fundamentează pe acestea, instanța nefiind învestită cu această chestiune. Această teză este confirmată și prin modalitatea concretă în care ICCJ a exprimat considerentele în cauză fiind utilizate exprimări precum „s-ar putea conchide”, „ar însemna”, „s-ar regăsi”.
Din punctul nostru de vedere, considerentele în discuție ale ICCJ, fără a fi imperative în sensul legii, cuprind soluția corectă a aplicării măsurii confiscării cu privire la TVA, iar practica viitoare a autorităților competente ar trebui să valorifice soluția avansată de instanța supremă.
Desigur, lipsa obligativității considerentelor în discuție lasă la aprecierea autorităților competente aplicarea măsurii confiscării cu privire la TVA și prezintă un deosebit interes eventuala practică ce se va dezvolta ulterior Deciziei ICCJ.
[1] Hotărârea este disponibilă integral la următorul link.
*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.
