În absența unui vaccin și a unui tratament împotriva COVID-19 care să fie deja disponibile, cea mai eficientă măsură preventivă pare a fi distanțarea socială. O astfel de măsură ar trebui să fie luată în considerare și cu privire la consultațiile pe care medicii le acordă pacienților lor. Prin urmare, în contextul pandemiei COVID-19, se recurge la telemedicină din ce în ce mai des.
Consultații medicale la un clic distanță. În lumina celor de mai sus, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 252 din 30 martie 2020 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României (Hotărârea). Pentru a reduce numărul de vizite ale pacienților în unitățile de asistență medicală, de natură a expune atât medicii cât și pacienții la potențialele infecții cu COVID-19, Hotărârea reglementează, inter alia, accesul de la distanță al pacienților la serviciile de asistență medicală. Cu toate acestea, acordarea la distanță a serviciilor medicale nu înseamnă că pacienții nu mai au dreptul să beneficieze de consultații acordate fizic în cabinetele medicale relevante.
Mai jos se regăsesc câteva dintre cele mai importante reguli stabilite prin Hotărâre aplicabile cu privire la efectuarea de consultații medicale la distanță în contextul pandemiei de COVID-19:
1. CE FEL DE SERVICII POT FI FURNIZATE PRIN INTERMEDIUL TELEMEDICINEI?
1.1 Consultații medicale obișnuite
Conform Hotărârii, telemedicina poate fi utilizată de medicii de familie și de medicii de specialitate din ambulatoriile clinice pentru a acorda consultații medicale incluse în pachetele minimal și de bază de servicii medicale, astfel cum acestea sunt stabilite prin contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Consultațiile medicale includ, de exemplu, consultații de specialitate pentru afecțiuni cronice, consultații de monitorizare activă prin plan de management integrat (hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, boală cronică respiratorie obstructivă, astm bronșic, boală cronică de rinichi). Asemenea servicii medicale sunt acordate de către medicii menționați mai sus și decontate de casele de asigurări de sănătate, similar celor incluse în pachetele de servicii medicale care sunt furnizate fizic în cabinetele medicale relevante, cu respectarea prevederilor legale incidente.
1.2 Consultații medicale aferente simptomatologiei de COVID-19
Potrivit Hotărârii, pacienții care prezintă manifestări clinice sugestive pentru COVID-19 beneficiază de consultații medicale de la distanță ce pot fi efectuate de către medicii de familie și de medicii de specialitate din ambulatoriile clinice. Aceste consultații sunt disponibile oricărui pacient simptomatic localizat pe teritoriul României.
Serviciile medicale astfel furnizate sunt asimilate consultațiilor incluse în pachetul de bază de servicii medicale care sunt acordate fizic în cabinetele medicale în legătură cu afecțiuni acute, subacute și acutizări ale unor afecțiuni cronice.
2. CARE SUNT MODALITĂȚILE PRIN CARE CONSULTAȚIILE MEDICALE POT FI ACORDATE DE LA DISTANȚĂ?
Prin definiție, telemedicina constă în servicii medicale furnizate prin utilizarea tehnologiei de telecomunicații. Deși Hotărârea utilizează o noțiune largă și vagă atunci când explică modul în care serviciile medicale la distanță pot fi prestate din punct de vedere tehnic (i.e., prin orice mijloc de comunicare), este de așteptat ca în acest scop să fie utilizate mijloace obișnuite de tehnologie a informației, precum orice aplicație software care permite medicilor să-și examineze pacienții de la distanță prin video-chat, apeluri telefonice, schimburi de e-mail-uri etc.
3. CARE SUNT DETALIILE PROCEDURALE REFERITOARE LA TELEMEDICINĂ?
Serviciile medicale furnizate de la distanță vor fi înregistrate în registrul de consultații și în fișa pacientului, după caz, cu indicarea (i) mijlocului de comunicare utilizat pentru acordarea consultației medicale, și (ii) a intervalului orar în care aceasta a fost efectuată. Prin grija medicului care efectuează consultația la distanță, toate documentele necesare ca urmare a unei asemenea consultații (inclusiv prescripțiile medicale) vor fi emise și trimise pacientului în cauză prin mijloace de comunicare electronică.
În principiu, medicii de familie și medicii de specialitate din ambulatoriile clinice pot acorda maxim 8 consultații pe oră.
Dispozițiile Hotărârii referitoare la serviciile medicale la distanță sunt aplicabile numai pe durata stării de urgență din România declarate prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020.
Concluzii. Hotărârea reprezintă un pas către dezvoltarea telemedicinei în România, sector în care până în prezent au fost înregistrate evoluții timide la nivel național (e.g., anumite proiecte în sectorul militar și al sănătății publice în zonele rurale, numere de urgență/ de informare (e.g., Peditel, Toxapel)).
Cu toate acestea, Hotărârea stabilește mai degrabă principiile acordării la distanță a serviciilor medicale pe durata stării de urgență, fără a lua în considerare toate potențialele aspecte de ordin practic și juridic, cum ar fi: (i) potențialele implicații din perspectiva protecției datelor cu caracter personal în ceea ce privește datele pacientului; (ii) complexitatea consultațiilor medicale care pot fi sau nu furnizate de la distanță; (iii) metodologia exactă de decontare de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor furnizate etc. Prin urmare, revine practicienilor din sectorul asistenței medicale rolul de a implementa generalitatea noilor dispoziții.
*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.