Curtea Constituțioanlă a României a analizat recent[1] constituționalitatea art. 60 alin. (1) litera (c) din Codul Muncii care interzice concedierea salariatelor însărcinate. Deși Curtea Constituțională a României conchide că prevederile de mai sus nu încalcă Constituția României, clarifică faptul că un angajator are dreptul să concedieze pe oricare dintre salariatele sale însărcinate pentru motive care nu au legătură cu starea de graviditate a acestora.
În timp ce Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/2003[2] privind protecția maternității la locurile de muncă prevede în mod expres că un angajator nu are dreptul să își concedieze salariatele însărcinate din motive care au legătură directă cu starea acestora, prevederile din Codul Muncii nu sunt la fel de clare (i.e., Codul Muncii nu face nicio distincție, ci prevede doar că salariata însărcinată nu poate fie concediată). Prin urmare, aceste două acte normative au creat multiple controverse.
Când poate un angajator să concedieze o salariată însărcinată?
Analizând constituționalitatea art. 60 alin. (1) litera (c) din Codul Muncii, Curtea Constituțională a României a dispus următoarele:
- toate prevederile legale referitoare la protecția maternității trebuie interpretate în ansamblu, iar lipsa clarității art. 60 alin. (1) litera (c) din Codul Muncii nu trebuie interpretată în sensul în care se opune unui concedieri pentru motive disciplinare; și
- interzicerea concedierii unei salariate însărcinate este strict circumscrisă la motive care au legătură directă cu starea acesteia, iar nu în ceea ce privește celelalte cazuri în care încetarea contractului individual de muncă este urmarea unor abateri disciplinare, abateri grave, absenței nemotivate de la locul de muncă, nerespectării disciplinei muncii în general, motive economice sau a unor concedieri colective.
Prin urmare, o astfel de decizie de concediere pentru motive care nu sunt legate de starea de graviditate a salariatelor este valabilă, cu condiția ca angajatorul să se bazeze pe unul dintre motivele legale de concediere. Numai în cazul în care o decizie de concediere este luată pentru motive care în esență au legătură cu starea de graviditate a salariatei, angajatorul încalcă interdicția de concediere prevăzută la art. 60 alin. (1) litera (c) din Codul Muncii și decizia de concediere poate fi invalidată.
[1] Decizia nr. 1 din data de 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 232 din data de 21 martie 2020.
[2] Publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din data de 27 octombrie 2003.
*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.