Energie

Practica de energie a RTPR a câștigat o reputație de invidiat pentru proiectele sale de dezvoltare, finanțare, vânzări și achiziții secundare și terțiare.

Oferim asistență în toate ariile relevante proiectelor și tranzacțiilor în domeniul energiei, bazându-ne pe experiența solidă a echipei noastre dedicate:

  • structurarea și negocierea contractelor angro (PPAs), contractelor de furnizare (Corporate PPAs, on-site și off-site), VPPAs;
  • consultanță în aspecte de reglementare, de la racordare, teste, licențiere și tranzacționare, la echilibrare, tarife și cerințe de raportare;
  • obținere licențe, atestate și acreditări;
  • dezvoltarea de noi capacități de producție, capacități de stocare și capacități hibride, sau hibridizarea de proiecte operaționale;
  • due-diligence specializat pentru proiecte energetice (producție, stocare, distribuție și transport);
  • contracte specializate – securizare amplasament, EPC, O&M, servicii tranzacționare;
  • suport în procesul de fuziuni și achiziții în sectorul energetic;
  • suport în procesul de finanțare a proiectelor și activităților din sectorul energetic.

Practica noastră de energie privește bunurile din aceeași perspectivă ca și clienții, trecând prin disciplinele tradiționale precum achiziții, privatizări, finanțarea achizițiilor, finanțarea proiectelor, securitizări, drept imobiliar și construcții, pentru a oferi un punct unic de contact pentru toate aspectele juridice necesare pentru orice investiție în sectorul energetic.

Am dobândit o înțelegere exhaustivă a provocărilor pe care le întâmpină toți participanții la piața de energie și am găsit soluții inovatoare pentru a le răspunde.

Experiența relevantă

EDPR în legătură cu achiziția Energopark, un proiect eolian în dezvoltare cu o capacitate de aproximativ 105MW
Electrica și filiale sale de distribuție în legătură cu unul dintre cele mai mari procese de reorganizare în România
Electrica în legătură cu Oferta Publică Inițială (IPO) pe Bursa de Valori București și London Stock Exchange
Allianz Capital Partners la achiziția unui pachet de 30% în E.ON Distribuție România, cel mai mare operator al rețelei de distribuție de energie electrică și gaze naturale din Transilvania și Moldova
Eni cu privire la vânzarea operațiunilor sale din Cehia, Slovacia și România (inclusiv benzinăriile ce operează sub marca Agip) către MOL
O instituție financiară internațională cu referire la o finanțare garantată în valoare de 60 milioane USD acordată SNTGN Transgaz SA Mediaș pentru Faza 1 din construcția coridorului Bulgaria-România-Ungaria-Austria (Proiectul BRUA)
Sindicatul de bănci format din ING Bank N.V. prin intermediul ING Bank N.V. Amsterdam – sucursala București, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank în legătură cu extinderea unei facilități de credit în valoare de 360 milioane USD acordată grupului KMG International pentru acoperirea nevoilor curente în activitatea grupului
Două instituții financiare internaționale cu privire la finanțarea unui proiect în valoare de 188 milioane EUR acordată către două societăți din România controlate de EDP Renováveis, lider global în sectorul energiei regenerabile, pentru construcția și operarea a două parcuri eoliene din Dobrogea, Cernavodă și Peștera, cu o capacitate totală instalată de 228MW
O instituție financiară internațională, Unicredit Bank Austria și Erste Group Bank cu referire la finanțarea unui proiect în valoare de 50 milioane EUR acordată unei societăți din România controlată de EDP Renováveis, lider global în sectorul energiei regenerabile, pentru finanțarea construcției și operării a două parcuri eoliene, Vutcani și Sarichioi din județele Vaslui și Tulcea, cu o capacitate totală instalată de 57 MW
Grupul Evryo, deținut de fonduri administrate de Macquarie Asset Management, cu privire la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group
OX2 cu privire la vânzarea a unui proiect eolian onshore de 99,2 MW localizat în estul țarii către Nala Renewables, un joint venture între IFM Investors și Trafigura
ENGIE Romania cu privire la achiziția unui parc eolian operațional cu o capacitate de 80MW situat în Chirnogeni, județul Constanța
Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) în legătură cu achiziția activelor grupului CEZ din România, la momentul respectiv cea mai mare tranzacție din România din ultimii 12 ani
Mai multe

Recunoaștere

  • Tier 1 - Energy and natural resources practice in Romania
    Legal 500 2022, 2021, 2020, 2018, 2017
  • Echipa de Energie a RTPR cunoaște industria la un nivel care, din experiența mea, nu este egalat pe piață de nicio altă firmă de avocatură. De la reglementare, la business și chiar anumite chestiuni tehnice, această echipă cunoaște toate aspectele.
    Legal 500 2023, România, Energie și resurse naturale
  • O echipă foarte bine informată, cu standarde foarte înalte pentru livrabile. Am găsit în RTPR o echipă disponibilă pentru nevoile noastre și foarte minuțioasă atunci când vine vorba de provocări dificile. Sprijinul lor a fost fundamental în această perioadă complexă în care legislația energetică este în schimbare.
    Legal 500 2023, România, Energie și resurse naturale
  • Echipa RTPR dă dovadă de un profesionalism impecabil în relația cu clientul și de o bună colaborare pentru îndeplinirea obiectului mandatului. Au fost întotdeauna capabili să ne anticipeze nevoile ca și client, arătându-și disponibilitatea chiar și într-un termen scurt.
    Legal 500 2022, România, Energie și resurse naturale
  • Această practică este unică, deoarece avocații au răbdare, au cunoștințe în problemele cu care îi contactăm și, de asemenea, este extrem de ușor să purtăm o conversație. Totodată oferă ajutor în timp util.
    Legal 500 2021, România, Energie și resurse naturale
  • O echipă dedicată și profesionistă.
    Legal 500 2020, România, Energie și resurse naturale
  • RTPR este deosebit de apreciată pentru tranzacții și finanțări în sfera energiei.
    Legal 500 2019, România, Energie și resurse naturale
  • La RTPR, echipa „extrem de sclipitoare, comercială și preocupată” este „întotdeauna promptă, dedicată și furnizează soluții excelente”.
    Legal 500 2018, România, Energie și resurse naturale
  • RTPR „furnizează sfaturi prompte în cadrul negocierilor”.
    Legal 500 2017, România, Energie și resurse naturale

Știri & publicații

RTPR_Colaj_promovări_2025

Noi promovări în echipa RTPR

RTPR anunță o nouă serie de promovări în cadrul echipei de avocați, la scurt timp după anunțul privind numirea lui Bogdan Cordoș ca Partener. Andreea…